Generalităţi

“Ca şi noi, sfinţii îngeri sunt creaţi, sunt fiinţe naturale, ca o parte a lumii, ca şi noi. Un înger are personalitate, individualitate, şi o voinţa a sa, aşa cum avem noi. Când se manifestă îm faţa noastră, un înger ia înfăţişare omenească, dar, fizic, nu e nicodată asemenea unei fiinţe umane, ci numai imaginea mentală a ei.

Dacă ştim atât de puţin despre ei, este pentru că de regulă nu-i vedem cu ochii noştri de fiinţe muritoare, iar percepţia noastră spirituală este fie neclară, fie nedezvoltată. Îngerii sunt în întregime spirite pure: nu sunt delimitate nici in timp, nici în spaţiu, nici nu cunosc tinereţea sau bătrâneţea, ci numai viaţa veşnică, în deplinătatea ei.

Mai mult, muritorii nu pot să înţeleagă libertatea sfinţilor îngeri şi întinderea intelectului lor delimitat de creierul fizic. Limpezi precum e cristalul şi fără greşeală, necunoscânnd nici durere, nici lipsă, netulburaţi de îndoială sau teamă, nici bărbat nici femeie, ei sunt frumuseţe, iubire, viaţă şi acţiuni sudate într-o neîngrădită perfecţiune individuală. Îngerii sunt mai mult decât purtătorii mesajelor divine şi călăuzitorii oamenilor, sunt “licăririle luminii şi puterii Domnului Atotputernic”.

„Omul poate deveni egalul îngerului în virtutea învierii şi prin Hristos, poate să se ridice chiar deasupra îngerilor, dar niciodată nu va deveni înger. Ei sunt dintr-o rasă diferită de a oamenilor, sunt duhuri şi au fost creaţi îngeri, aşa cum noi am fost creaţi oameni.

Arhanghelii sunt individualităţi distincte, mesageri ca şi îngerii. Sunt 7 arhangheli dintre care primii 4 sunt menţionaţi cu numele lor in cărţile Bibliei.

I Mihail – cel mai mare conducător al cetelor cereşti. El este cel care a învins balaurul (Lucifer) şi l-a alungat din Rai.

II Gavriil (Omul lui Dumnezeu) îngerul Bunei-Vestiri

III Rafail (Vindecătorul lui Dumnezeu) conducătorul îngerilor păzitori şi cel care duce rugăciunile noastre în faţa lui Dumnezeu

IV Uriil (Focul lui Dumnezeu) interpretul profeţilor

Numele celorlalţi 3 arhangheli nu se găsesc in scripturi”

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s