Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Creştinul are şi un înger rău care îl urmează toată viaţa? Care este scopul îngerului rău?

Da, orice creştin are de la Botez un înger bun, care sta de-a dreapta lui şi îl povăţuieşte spre tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. El scrie amănunţit, una câte una, toate faptele bune, pe care le face în viaţă şi pe care le va prezenta, în ceasul judecăţii, „când cărţile se vor deschide”. De asemenea, creştinului îi urmează din pruncie şi un înger rău (diavol) care scrie şi el, amănunţit, tot păcatul pe care il face omul în viaţă, până în clipa morţii.

Scopul îngerului rău este de a-l ispiti întotdeauna şi a-l îndemna la păcat, cu gândul, cu imaginaţia, cu simţurile, cu cuvântul, cu fapta, cu trupul şi cu sufletul. Dacă omul îl ascultă, se învoieşte la păcat şi chiar îl savârşeşte; diavolul scrie orice gând, orice cuvânt sau faptă rea facută în viaţă, de care îi va cere răspuns la judecata particulară, adică după moarte, dacă nu a fost dezlegat de păcate în viaţă, prin spovedanie şi pocăinţă.

Fragment de text extras din cartea “De vorbă cu părintele Cleopa 5″

Anunțuri